Curajul care nu moare: Agapia, Irina și Hionia – Trei surori, un singur drum spre Cer

În fiecare an, pe 16 aprilie, Biserica Ortodoxă face pomenirea a trei tinere care au rămas neclintite în fața celei mai grele încercări: moartea. Agapia, Irina și Hionia, trei surori din Tesalonic, nu au fost sfinte pentru că s-au născut așa, ci pentru că au ales să-L urmeze pe Hristos chiar atunci când totul în jur le spunea să renunțe. Povestea lor este despre curaj, credință și iubire – dar nu oricare, ci iubirea care „nu cade niciodată” (1 Corinteni 13,8).

Agapia, Irina și Hionia s-au născut într-o familie creștină, într-o vreme periculoasă pentru credință. Împăratul Dioclețian pornise o prigoană cruntă împotriva creștinilor. Nu era ușor să te numești „ucenic al lui Hristos”. Dar fetele nu s-au ascuns. Au ales o viață curată, în feciorie și rugăciune, trăind pentru Dumnezeu într-o lume care dorea să le fure sufletul.

Asemenea altor creștini din acea vreme, ele au fost chemate să renunțe public la Hristos și să se închine idolilor. Nu au făcut-o. Pentru ele, nu exista „compromis mic” când era vorba despre credință. Când au fost prinse și aduse în fața judecătorilor, și-au afirmat credința cu o liniște care venea din încrederea totală în Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Nu focul a ars trupurile mucenicilor, ci dragostea lor pentru Hristos a ars focul lumii acesteia.”

Agapia și Hionia au fost osândite la moarte prin sabie. Irina, fiind mai tânără, a fost ținută în viață pentru a fi „convinsă” să cedeze. A refuzat și ea, fără ură, dar cu o forță care i-a înfricoșat chiar și pe chinuitorii ei. În cele din urmă, a fost aruncată într-o prăpastie, murind tot pentru Hristos.

Nimic nu a fost întâmplător în această jertfă. Mucenicia lor nu a fost o moarte absurdă, ci o alegere conștientă de a nu-L trăda pe Cel care le-a iubit întâi. Sfântul Vasile cel Mare spune:
„Cei ce suferă pentru Hristos nu pierd nimic din ce este al vieții, ci câștigă tot ce este al veșniciei.”

Agapia, Irina și Hionia au trăit în secolul al IV-lea, într-un Imperiu Roman care încerca să distrugă creștinismul. Dioclețian, împăratul de atunci, a impus legi dure: cine nu jertfea idolilor era ucis. Dar în acele vremuri de întuneric, Dumnezeu a ridicat suflete luminoase. Fetele acestea nu au fost super-eroi, ci oameni tineri ca noi, dar cu o credință vie și lucrătoare.

Cum spune Sfântul Ciprian al Cartaginei:
„Dumnezeu nu cere moartea păcătosului, ci viața mărturisitorului. Mucenicia este iubirea care refuză frica.”

Poate azi nu suntem puși în fața unei sabii, dar suntem provocați în fiecare zi să ne lepădăm, în mod subtil, de valorile noastre creștine: prin presiuni sociale, relativism moral, lipsa de sens sau comoditate. Aceste sfinte ne arată că merită să trăim cu demnitate, curaj și curăție – că nimic nu e mai valoros decât sufletul nostru și legătura noastră cu Dumnezeu.

Sfântul Serafim de Sarov ne încurajează astfel:
„Când sufletul este plin de dragoste pentru Hristos, nu mai simte frica, nici în fața morții.”

De-a lungul secolelor, mărturia celor trei surori a fost preluată în sinaxare, slujbe și tradiția Bisericii. Sunt pomenite în toate Bisericile Ortodoxe, inclusiv în Biserica Ortodoxă Română, unde li s-au închinat biserici și sfinte icoane. Fapta lor nu a rămas o pagină din trecut, ci o inspirație continuă pentru toți cei care vor să fie cu Hristos, nu doar cu vorba, ci și cu viața.

Agapia, Irina și Hionia nu ne spun doar o poveste cu final trist. Ne dau un exemplu viu: că frumusețea tinereții e mai strălucitoare când e pusă în slujba lui Dumnezeu. Ele au înțeles că o viață trăită pentru sine e trecătoare, dar o viață trăită pentru Hristos e veșnică.